Griul își pierde tronul.
Dar bejul și grejul nu sunt aici să-l înlocuiască, ci să lucreze cu el.
Nu este o rivalitate.
Este o coaliție.
Iar atunci când sunt combinate corect, aduc căldură, sofisticare și echilibru spațiului tău.
De aceea bejul și greige sunt elemente delicat de tratat de fapt.
Nu e doar că schimbi griul cu bej și ai terminat povestea.
Ci cum să le combini și integrezi cu alte culori, astfel încât paleta să fie armonioasă.
Nici plicticoasă, nici impersonală.
Despre asta e acest articol.
----------------------------------------
Dacă te pregătești de un proiect de design
sau pur și simplu vrei să-ți clarifici direcția,
găsești la finalul articolului resurse și recomandări utile pentru pasul următor.
Dacă dorești să asculți acest blog,
hai la mini-podcast .

--------------------------
Dacă te pregătești de un proiect de design
sau pur și simplu vrei să-ți clarifici direcția,
găsești la finalul articolului resurse și recomandări utile pentru pasul următor.
--------------------------
|
Dacă e să ne amintim pentru ce a fost GRI-ul pus la zid, după cum vorbeam săptămânile trecute, aș recapitula aici cam așa:
-- Că e adevărat că a fost mazilit, asta e o realitate deja vizibilă pentru toată lumea la final de 2024 pe întreg mapamodul. Și poate, încet-încet, chiar și în Romania, cel puțin pentru anumite segmente de oameni mai atenți la detalii.
-- Că supremația GRI-ului a luat sfârșit – dar asta doar când vorbim despre el în rol de vedetă.
Altminteri, în rol de culoare-suport, stă bine mersi la același loc de cinste pe care eu cred că nu i-l poate lua nimeni vreodată.
Și nu doar pen’că griul e de viță nobilă, din alb și negru, supremele non-culori.
Ci și pentru că e o culoare extrem de versatilă, desigur dacă e folosită cu grijă în combinații.
-- Dar pentru ce fost gri-ul atacat?
Principalul cap de acuzare este că ar crea ambiente triste și reci. Deprimante.
|
|
 |
|
 |
|
Or asta este ce a rezolvat reintroducerea în forță a nuanțelor BEJ și GREJ. Și despre asta e tema zilei.
Pe bej și grej eu nu îi văd ca pe niște uzurpatori care au uneltit în ultimii ani să detroneze griul, până când chiar au reușit.
Ci îi văd mai curând ca pe niște frați și veri pe care griul i-a chemat în ajutor ca să se salveze în gașcă.
Sau ca pe niște aliați ca să formeze o coaliție, să nu pice guvernul de tot.
Toate bune și frumoase, se anunță doar soare și vreme bună în coaliția GRI-BEJ-GREJ, însă ATENȚIE la posibilele elemente care o pot destabiliza.
Și o să zic aici doar unul:
Iese rău când SUB - TONURILE
nu se potrivesc (!)
Că repetăm discuția de la alte prezentări anterioare. Asta e o chestiune care poate face să iasă prost chiar și cea mai potolită și cuminte schemă de design.
Gen:
“Păi le-am luat pe toate BEJ, tocmai ca să se potrivească, și totuși, nu știu să spun de ce, dar parcă tot nu arată cald și stilat ca în revistă.”
sau la fel cu oricare dintre celelalte două neutre din coaliție:
“Păi le-am luat pe toate GRI…”
sau “Le-am luat pe toate GREJ, dar parcă tot nu se potrivesc și nu arată armonioasă toată povestea.”
|
|
 |
|
 |
|
Dacă ai apucat să cumperi o chestie, tre’ să mergi pe aceeași direcție de subtonuri, care să se 'simtă' bine alături.
Sau să găsești metode, cvasi-miraculoase, să le integrezi. Ceea ce nu e deloc ușor dacă te-ai dus hăis și cea cu subtonurile.
De-aia tot repet eu ca o moară stricată că pripeala e cel mai mare dușman când gândești designul interior al casei tale. Și că ideal este chiar să îl gândești pe tot, să ai clară paleta de culori pentru întreaga încăpere, măcar în linii mari, și asta ÎNAINTE să începi să scoți bani din portofel.
Eu nu zic să stai să dormi pe-o decizie, balansându-te în nehotărâre veșnică.
Dar nici să dai pe foc să cumperi o chestie, în ideea că “las’ c-o potrivim noi după aia cu restul”. Că nu iese bine mai niciodată.
Sunt lucruri pe care e bine să le gândești și să le înțelegi înainte să te arunci să cumperi.
|
|
 |
|
 |
|
Așa că hai să vorbim pe îndelete la LECȚIA de DESIGN cu foto-exemplu, despre cum echilibrezi o paletă cu GRI- BEJ- GREJ. Atât dacă le vrei în formulă de culoare-vedetă (că e la modă pe Pinterest), cât și dacă le vrei ca suport într-o schemă mai vioaie.
|
|
|
---------------------------------------
Pe toate acestea le dezbatem mai pe larg, cu foto și exemple vizuale, la LECȚIA de DESIGN, acum parte dintr-un pachet special: LDIO pack
Dacă vrei să accesezi lecția — și tot ce mai e relevant pentru situația ta din același pachet — găsești colecția aici:
https://www.happyathome.ro/pack
DESIGN pentru NON - DESIGNERI
👉 Alte articole conexe aici pe BLOG
Te-ar putea interesa și: