Dacă ai venit pe pagina asta ca să ne cunoaștem mai bine  🤗  hai să-ți spun foarte pe scurt povestea mea.

Dar în așa fel încât să-ți dea încredere că și ție poate să-ți iasă foarte bine designul casei tale…

Pentru că și eu am fost cumva în poziția ta acum niște (destui) ani.

Adică:
Bulversată maxim deși luni de zile absorbisem cu disperare informații, idei și inspirație din toate revistele pe care puneam mâna, românești sau străine.
(Că pe vremea aia internetul ‘mișca’ relativ puțin design interior, iar Pinterest-ul nu se născuse încă.)

În plus:
Dezorientată și mai tare după niște tatonări dezamăgitoare cu un designer de interior, care, culmea, îmi placea enorm ca stil și părea nu doar talentată, ci părea că pricepe cum e cu spațiile mici.

Din păcate n-a priceput cum este să îndeși cu grație în 84 mp o familie de 2+2 copii mici, așa că m-am decis să mă descurc singură, că tot aveam niște ani de pasiune de design interior la nivel de hobby.
Și uite-așa am făcut o casă funcțională și estetică, cu care dealtfel am câștigat Trofeul Casa Lux – pe atunci asta era o maaaare chestie.


Iar de acolo a început, în paralel cu consultanța financiară și fiscală la care nu am renunțat, cariera mea în design interior. Desigur după o formare în cadrul Interior Design Institute din Londra.


Deci experiența mea personală arată că se poate.

Sigur că nu am pretenția (și sper că nici tu așteptarea aici) să te transform într-un designer de interioare pentru casele altora.

Dar cu siguranță și tu poți ajunge Happy HOME DESIGNER pentru locuința ta, precum alți cursanți care au făcut amenajari de succes.

Pentru casa ta de acum și oricare alta în viitor

Mă poți contacta aici:

+40 - 724 - 218507
+40 - 724 - 022371
[email protected]

Uneori emailurile de la mine nu ajung.

Trimite-mi un MESAJ DIRECT
(DM) ca să păstram contactul și aici: