My Story 🤩 DESIGNER pentru CASA PROPRIE

Dacă ești aici, probabil te întrebi și tu:

“Pot  eu,  de  capul  meu,  să  fac  o  amenajare  reușită ? ”

N-am cum ști cam care ar fi  căminul  tău  de  vis,  dar poate seamănă cu  visul  meu  acum  aproape  20  de  ani…

Proaspăt reîntoarsă în România și dornică să ne așezăm în sfârșit  la casa noastră cu familia de 2+2. 

Îmi  doream  o  casă  frumoasă,  ca de revistă,  dar  și  pe  sufletul  meu.

Voiam  confort  maxim  și  funcționalitate  pentru familia noastră, eram dispuși să punem  buget  serios  pentru asta, dar nici  nu  voiam  să  aruncam  bani  aiurea.

Iar eu mă simțeam  dezorientată,  nu știam de unde să-ncep, că amenajarea e evident un proces dificil.

Mă simțeam și destul de  copleșită  de  atâtea  informații,  chiar dacă se zicea că sunt o femeie ‘cu gust’, îmi era clar că îmbrăcatul bine nu se transpune simplu în 3D într-o casă. 

Deși  pasiunea  mea  pentru  design  data de  ceva  ani,  tot studiasem eu asiduu și comparasem interioare prin toate locurile vizitate ori locuite,  nu  mă  prea  simțeam  în  stare  să  mă  descurc  singură.

Și de fapt eram de-a dreptul  speriată,  pentru că  nu  voiam  să  fac  greșeli.

Nu de alta, dar  în  amenajari  greșelile  costă  mult !
Și nu doar  bani,  ci  nervi  și  disconfort  zilnic  mulți ani după aia.

Așa că mi-am zis: 

Hai  să-ncep  cu  un  design  bun  ! 

Pe principiul că dacă tiparul e prost, rochia sigur iese prost chiar dacă tu croiești și coși bine ulterior.

Prin urmare  am  contactat  o  doamnă  designer  care mi se părea și mai pe stil clasic- british cum voiam eu, plus că-i văzusem într-o revistă o amenajare echilibrată, dar și foarte creativă, a unui apartament vechi mic.

Deci  părea  că  e  echipa  ideală  care să ne facă proiectul de design.

Am acceptat imediat prețul de 1.700 Eur. Nu era o sumă mică în 2006 în România, dar știam că un designer îți economisește bani pentru că te ferește de greșeli.

Desigur, dacă te conduce spre căminul tău de vis.

Acum, după atâția ani, nici măcar nu mai e o indiscreție...

Primul clenci a fost legat de paleta de culori.

Eu aveam foto aduse de prin reviste 'străineze', că pe vremea aia Pinterest nu se născuse.
Visam ceva mai ton - pe - ton în general, însă voiam pe undeva o combinație de bleu cu caramel.

Aveam o eșarfă care demonstra clarissim cum cel mai băbesc maro poate fi înnobilat cu nuanțele potrivite de bleu, turcoise și asimilate.

N-a fost de acord, mi-a explicat tranșant că omorâm bleul cu caramelul.

Dar de fapt la faza cu copiii  a  murit  de  tot  potențiala  noastră  colaborare.

Living-ul era dificil de lucrat într-adevăr, fiind o camera de trecere și fără ferestre, dar cu 4 uși (!).

Prin urmare mi s-a insistat că putem pune doar un TV foarte slim pe un perete și o canapea mare în L.
Că  nu  mai  încape  nimic  altceva.

Unde eu explicasem că avem nevoie de un TV cu video si DVD-player, plus loc de stocare pentru tonele de casete video si DVD-uri etc.

Nu voiam cablu,  aveam  fixațiile  mele  legat  de  educația  copiilor  etc. 

În plus, eu  voiam  să  redistribuim  dormitoarele.

Să plasăm copchiii (pe atunci de cam 2 și 4 ani) în dormitorul mai mare, care era imediat lângă baie, mi se părea mai comod pentru ei așa.

Pe ideea că  dacă  e  mai  comod  pentru  copii,  e  mai  comod  și  pentru  mama  lor  .

La care designerul mi-a comentat:

“Nu  copiii  plătesc  amenajarea,  ci  dvs.  ca  adulți.

Prin  urmare  dvs.  aveți  dreptul  la  dormitorul  mare  și  apropiat  de  baie”.

Am  întrebat-o  dacă  are  copil,  că soțul era prezent, lucrau împreună.

A rezultat desigur că nu aveau.
Altminteri încântători amândoi și vizibil talentați. 

Dar  mie  mi  s-a  tăiat  filmul  instant,  m-am  simțit  neînțeleasă  apropos de prioritățile și obiectivele mele, de stilul de viață al familiei noastre. 

“Așa  n-o  să  vă  iasă  casă  de  revistă !” 

“Ok,  adevărat,  eu  vreau  să  iasă  superb.  Dar  vreau  să  fim  și  fericiți  în  ea…”

( Între noi fie vorba, casa  a  ieșit  superbă !!

Și nu doar de - revistă.
Ci chiar  în - revistă.
Premiată  cu  trofeul  anului  cu tot, deși eu eram amatoare pe atunci. Diploma de la Londra mi-am luat-o câțiva ani mai târziu. )

Dar  nu  a  fost  ușor.  Deloc !!

Nopți  nedormite  - mă gândeam, mă răzgândeam, mă răsuceam.

Aveam tone de întrebări și  prea  puține  răspunsuri.
Nu aveam cu cine să îmi validez ideile.

Adică sigur, cineva care să fie și  de  încredere. 

Că altfel, toți meșterii aveau păreri care mai de care, la fel și specialiștii de la magazine.

Mi-era  greu  să  aleg  între  două  sau  mai  multe  variante  și oricum, mai grav era că inițial nici nu știam cum să reduc la o listă foarte scurtă  nenumăratele  variante  care  îmi  plăceau. 

Voiam  să  le  îndes  pe  toate  într-un apartament de 82 mp utili. 

Și nici nu mai aduc în discuție  aspecte  practice  legate de  amenajare,  meșteri,  măsuratori  și  cantități. 

Tare la matematică și mare-consultant-mare cum mă credeam eu, desigur că  bugetul  a  fost  depășit  de vreo 2 ori față de ce estimaserăm noi inițial. 

Soțul  meu  nu prea se implica. 

El tot  declara  că  are  încredere  în gusturile mele, pentru că văzuse de-a lungul anilor cum cosmetizasem eu diverse locuințe în care stătuserăm anterior în chirie în diverse orașe din diverse țări, sau chiar anumite investiții imobiliare ale familiei.

Și deci părea  interesat  doar  de  chestiuni  tehnice,  de construcții și/sau de siguranță. 

Deși ulterior s-a dovedit că nu era chiar așa…  

Am învățat că de fapt  bărbatul  trebuie  atras  în  decizii  chiar când el declară că nu îl interesează estetica, căci altfel sabotează în forme felurite procesul. 

Dar asta e o lecție de povestit altădată.  

Oricum, una peste alta e că  din  propria  mea  călătorie  am învățat câteva  lecții  importante,  pe care  le-am  aplicat  în  cariera  mea ulterioară de designer.

Cea mai importantă fiind  perspectiva  din  partea  cealaltă  a  baricadei.

Și de-aia de la primul proiect plătit am încercat să ‘procedurizez’ pe cât se poate  înțelegerea  profundă,  nu doar superficială, a ceea  ce  își  dorește  omul  să  trăiască  în  casa  lui. 

Ca  funcționalitate.

Ca  atmosferă.

Ca  emoție.

Metoda  HOME  DESIGN  360   (cu tot sistemul aferent,  piloni,  pași,  instrumente  etc. care te conduc spre căminul tău de vis) e adevarat că le-am creat/ inventat/ consolidat și cu experiența practică de-a lungul anilor.

Dar realitatea e că  semințele  atunci  s-au  sădit. 

Și așa se face că ulterior  locuințele  gândite  împreună   cu  clienții  mei nu doar că  nu  erau  banale,  previzibile,  ‘cum  are  toată  lumea’.

Dar aveau fiecare o  puternică  amprentă  personală  a proprietarei/ului, a cuplului, a familiei respective.

Și asta spre  chinul  echipelor  editoriale, foarte dezamăgite când am mai  fotografiat  câte  un  proiect,  că la casele/apartamentele  ’mele’  e complicat de încadrat povestea:

“Ale  tale  nu  seamănă  cu  stilul  tău  care  te-a  consacrat  și  pe  care  îl  așteptăm  de  la  tine.
Nu  seamănă  între  ele  și  nu  pot  fi  încadrate  într-un  stil  de  design  denumibil  ușor.

Nu  putem  și  noi  să  punem  un  sub / titlu  simplu  gen:   ‘Apartament  de  2  camere  în  nordul  capitalei  în  stil  modern  pentru  un  cuplu  tânăr’ "

Și până în ziua de azi  am  rămas  foarte  mândră  că în lumea  Happy  @  Home  creăm  atmosfera  personalizată  în stilul  ‘Raluca și Dragos’.  

Sau stilul ‘Olga’. 

Sau ‘Cristina și Victor’.

Sau  ‘Adina și fiica ei’ etc. 

Și că reușim împreună să se implice toți membri relevanți și  să  scoatem  ce-i  mai  bun  dintr-o anume casă pentru locuitorii ei, ținând cont de  limitările  și de  oportunitățile  ei  constructive.

Deci  totul  începe  cu  tine !

Sigur că nu e musai  să  te  chinui  tu  atâția  ani  cât am cercetat eu pe cont propriu teoria și practica designului interior. Îți poți găsi aliați și resurse adecvate.

Oricum, morala  poveștii  mele  asta e:  

Tu  poți  fi  designerul  ideal  pentru  căminul tău  armonios !