Clicky

DESIGN    INTERIOR     pentru   NON  -  DESIGNERI

Învață   să  faci  un   design  interior   unitar,   în  care  toate   se  leagă   armonios   între  ele. 
Și   cu   tine  !  

   

 DESIGN    INTERIOR   pentru   NON  -  DESIGNERI

Învață   să  faci  un   design  interior   unitar,   în  care  toate   se  leagă   armonios   între  ele. 
Și   cu   tine  !  

Un DORMITOR MATRIMONIAL cere o atmosferă specială

 

Un dormitor confortabil, sau chiar luxos, este ceea ce îți va transmite instantaneu mesajul că și tu contezi în casa ta 😍.

Baia și bucătăria primesc inevitabil atenție, că-s indispensabile.
Livingul la fel, pentru că tre' să placă tuturor, inclusiv să-i dea pe spate pe socrii.

Dormitorul rămâne adesea la coada listei, deși în el petreci cel mai mult timp acasă.
Plus că se petrec acolo multe chestii utile pentru echilibrul personal și al familiei, un somn odihnitor fiind printre acestea 😎.

Prin urmare, dormitorul matrimonial e de luat foarte în serios.
Despre asta este acest articol.

--------------------------------

Dacă preferi să asculți  acest blog,  🎧  hai la mini-podcast .
 

 

 

 

 

--------------------------

                                     


Revenind:
Cum ziceam, e plin internetul de sfaturi legat de cum să-ți amenajezi un dormitor matrimonial.

Ai mai jos un checklist  cu idei  adesea ignorate, la care am pus links suplimentare.

(Obs:
Dacă dormitorul respectiv este mic, aruncă un ochi aici pentru niște ponturi specifice:
  DORMITORUL e MIC ? Măcar să nu fie plicticos ! )


1. ATMOSFERA

Cum insist totdeauna într-un proiect de design, pornește de la atmosfera pe care ți-o dorești acolo!

E cazul s-o definești foarte specific, colegul de cameră așișderea.  Mai odihnitoare, mai dinamică, mai romantică, mai spre un anume stil eventual. 

(Află procedura mea și descarcă exercițiul la acest blog post:   Cum începi amenajarea casei ca să iasă ce vrei tu !)


2. LUMINA naturală și artificială

Chiar înainte să cumperi sau să faci casa, analizează cu maximă atenție care e orientarea luminii naturale în dormitoare, precum și dacă este luminos sau nu în timpul zilei, chiar și când nu e o zi însorită.

Tratamentul corespunzător al ferestrelor este esențial la un dormitor cozy. 
Asta presupune să nu ignori cele 3 funcții:

-de umbrire/ protecție de soare -e.g. dimineața la ora 6 o suliță de soare în ochi e chinuitoare!
-de intimitate - și asta e esențială la un dormitor
-estetică / căldură vizuală - tot esențială, că un geam rece și desfrunzit e trist grav.

(Găsești tot ce trebuie să știi despre ce pui la ferestre, care sunt produsele cele mai potrivite în funcție de cameră în acest blog-video:  DRAPERII, STORURI, PERDELE. Ce și cum alegi pentru ferestre acasă?)

Iar legat de lumina artificială, merită să gândești un sistem de iluminat 'în straturi',  care include și lumină caldă pentru seara la culcare, și lumină neutră, la categoria 'să prindem țânțarul pe perete'. (Vezi link trimitere la Dormitor mic.)


3. Palete de CULORI

Vorbesc în multe postări despre palete de culori, merită să verifici implicațiile lor înainte să iei o decizie.
De principiu, într-un dormitor sunt recomandate scheme de culori odihnitoare. 

Eu ți-aș recomanda să eviți combinații realmente reci (atenție la gri ! care a fost hiper-super-mega folosit în ultimii ani în România, inclusiv cu pardoseli cu un aer de frigider).

Și de asemenea să eviți scheme impersonale.
Într-un boutique hotel chic dă bine o schemă total bej, dar în dormitorul tău posibil să nu-ți 'vorbească'  destul.

(Vezi aici mai multe gânduri despre asta:  Paleta BEJ e sofisticată sau nu?  sau  Palete NEUTRE - în rol suport sau de vedetă.)


4.  PAT și MOBILIER 

Mobilierul uni-color, vopsit sau nu, e cel mai ușor de integrat într-un dormitor, unde de obicei parchetul, care încălzește vizual, este vizibil în suprafață mare.

Dacă optezi la mobilier pentru decor lemn, povestea e mai delicată, intervine o întreagă discuție legat de potriveală, vezi aici la ce trebuie să ai grijă: Estetica LEMN (model, textura, culoare) la PARCHET, MOBILIER, UȘI, TÂMPLĂRIE

Patul este piesa cea mai importantă într-un dormitor matrimonial desigur, trebuie ales fără grabă. 

Estetic vorbind, aș zice aici doar că, în afară de cazul în care țintești un stil de design înspre rustic, evită tăblia de lemn și alege una tapițată, eventual o soluție dehusabilă.

(Despre crearea unui ambient rafinat, citește mai mult aici: Cum creezi un AMBIENT ELEGANT fără să pară 'constipat' sau impersonal?)

Și nu uita de saltea !
Probabil cu asta ar trebui să începi.

Dacă, din motive diverse, în etapa asta nu-ți poți permite să-ți amenajezi dormitorul visurilor tale... atunci măcar asigură dormitorul viselor tale! 🤩

O saltea de cea mai bună calitate în marja ta de buget, fă-ți o cercetare serioasă pe subiect și testează diverse tipuri împreună cu partenerul.
Plus un așternut din textile naturale, fine, eventual neșifonabile.

 

 

 

 Ai  în  față  un proiect de amenajare
sau  știi  că  urmează ?


Înainte  să  investești
timp,  bani   sau  energie  în  soluții

care  nu  se  potrivesc   situației tale,


află  întâi  unde  ești
și  ce  greșeli  faci  deja  fără  să  știi.


Orice  decizie  bună  în  amenajare  pornește  de  aici !

 

👉 Vreau să încep corect

 

 



Sunt  Magda  Roșioară  –  designer  de  interior  &  creatorul  metodei  HOME  DESIGN  360.



Ajut pe cei care se ocupă de propria amenajare să-și pună proiectul pe șina corectă înainte să cumpere sau să comande, evitând haosul, risipa și deciziile luate la întâmplare.



Cu  peste  16  ani  de  proiecte  implementate  cu  succes,  am  creat  metoda  HOME  DESIGN  360  –

aplicată  în  programe  online  de  ghidare  pas  cu  pas  pentru  o  casă  stilată,  funcțională  și  perfect  adaptată  familiei  tale.



O  abordare  holistică,  în  același  timp   foarte  pragmatică,  te  scoate  din  confuzie  și  te  conduce  spre  interiorul  armonios  pe  care  ți-l  dorești.



Dacă vrei să afli mai multe despre mine- click aici.

 

 

  

Dacă  ești  deja  într-un   moment

în  care   vrei   mai   mult  

decât  doar  să  citești 

și  ești  gata  să  treci

de  la   inspirație  la   decizii   concrete

pentru  situația  ta  specifică 

sau  vrei  să lucrăm  direct   împreună


 

👉 Hai să vedem ce ți se potrivește

  

 

Hai la alte articole de BLOG -VLOG -Mini-PODCAST

 

Nu doar inspirație, ci recomandări și trucuri de design interior practic pentru amenajarea ta.

Hai să văd ce mai găsesc interesant !

 

 

🤗  HOME DESIGN 360


Iată unde mă găsești dacă vrei  să înveți mai multe despre amenajări și design interior

 (vizual  sau  audio)