PRESIUNEA FAMILIEI în AMENAJAREA TA. Tradiție sau identitate proprie? Tu ce alegi?
În casa ta există obiecte pe care nu le-ai ales tu.
Le-ai moștenit.
Le-ai primit.
Le-ai păstrat - pentru că altfel cineva ar fi fost jignit.
Și sunt acolo.
În fiecare zi.
Și sincer... unele te apasă.
Poate nu sunt urâte.
Dar nu sunt ale tale !!
Există o linie de mijloc între a respecta trecutul și a-ți trăi propria viață acasă.
Despre asta este acest articol.
--------------------------------
Dacă preferi video, dă click mai jos, îl poți vedea direct pe Youtube.
Dacă preferi să citești, găsești mai jos textul.
--------------------------------
Iar dacă te pregătești de un proiect de design
sau pur și simplu vrei să-ți clarifici direcția,
găsești la finalul articolului resurse și recomandări utile pentru pasul următor.
Convingerea #7:
Presiunea tradiției familiale în amenajarea casei
[Aceasta este una dintre cele 7 convingeri limitative în amenajarea casei, prezentate în seria completă — click aici pentru întreaga serie.]
„Pentru că îmi iubesc enorm părinții și bunicii,
le arăt respect doar dacă mențin amintirile nealterate,
păstrând obiectele și casa exact așa cum au făcut-o ei.”
Îți sună cumva cunoscut?
Dacă ai și tu uneori asemenea gânduri, atunci hai să vedem împreună despre ce este vorba, cum se manifestă această convingere, care sunt consecințele ei.
Și, mai ales, ce putem face altfel.
――――――――――――――――――――――――――――――――――――――――
Convingerea limitativă de la care plecăm
(De care e bine să scăpăm ... )
Ne mișcăm și aici în zona sistemului de valori.
Doar că în acest caz sistemul de valori nu este, de fapt, al nostru personal — și anume atunci când credem că este datoria noastră să menținem nealterate tradiția familiei: interioarele, obiectele moștenite sau primite de la rude.
Greșeala care decurge de aici este că te supui excesiv familiei sau clanului: nu schimbi nimic după nevoile și gusturile tale sau ale familiei tale nucleare (înțelegând soțul/soția și copiii tăi) — familia pe care ți-ai constituit-o ca adult.
Posibilele consecințe: ești nefericit acasă, înconjurat de prea multe obiecte cu energia nepotrivită; ajungi să trăiești viața cu sentimentul că nu este… „a ta”.
Convingerea nouă:
Fiecare generație are dreptul la o identitate proprie
Ce putem face? Putem converti această convingere limitativă într-una cu efecte pozitive, și anume: acceptând faptul că fiecare generație ARE dreptul la o identitate proprie, care se manifestă — la maxim sau nu — acasă, în casa proprie.
Dar cum găsești linia de mijloc în care să nu rănești și să nu superi pe nimeni, dar nici să nu te simți tu călcat în picioare și cu personalitatea „anulată”?
Două tendințe extreme ...
Și de ce niciuna nu e de dorit
În practică, am observat două tendințe extreme când vine vorba despre relația dintre
„casa mea de adult” și
„casa copilăriei mele”.
- Casa mea de adult este în OPOZIȚIE față de casa copilăriei mele
Fie că vrei să rupi total cu trecutul din diverse motive, fie că vrei să-ți manifești vizibil propria identitate — și atunci prin căminul tău marchezi această limită clară, în primul rând ție însuți/înseți.
De exemplu, interiorul tău are un stil total opus celui în care ai trăit în copilărie.
Sau casa se află într-un mediu exterior total diferit sau opus: nu doar că este într-un cartier diferit, ci pleci din oraș, pleci din țară.
O paranteză:
Am observat că, de multe ori, motivația pentru emigrare este tocmai libertatea de a se construi pe sine, pentru că în apropierea părinților — prea iubitori sau prea controlatori, uneori — asta nu este posibil.
Desigur că nu este aceasta singura motivație pentru care oamenii emigrează, însă de multe ori se aplică: pe principiul „la umbra nucului bătrân iarba nu crește”.
- Casa mea de adult este o REPLICĂ SIMILARĂ a casei copilăriei mele
Cel mai adesea, asta arată faptul că nu vrem sau nu putem să tăiem cordonul ombilical.
Se întâmplă atunci când nu ne-am desprins de etapa de copilărie, suntem încă nostalgici, într-un anume sens nu ne-am maturizat și nu vrem să o facem.
Știm vorba aceea: „sângele apă nu se face”, și suntem cu toții de acord că familia este extrem de importantă.
Dar la fel de bine putem să ne-o amintim și pe cea din Biblie:
„Va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta-sa și cei doi vor fi un singur trup.”
În opinia mea, nu este de dorit să ne aflăm la niciuna dintre extreme, pentru că ambele arată că nu avem independența, stabilitatea și maturitatea emoțională necesare ca să ne facem cuibul așa cum ni-l dorim, ca adulți, împreună cu perechea noastră.
În care, eventual, să ne creștem copiii cum vrem noi.
Este minunat să păstrăm anumite piese din casele părinților, bunicilor, rudelor. Să onorăm trecutul — dar doar atâta timp cât asta nu ne împovărează, ci ne hrănește.
Și ne hrănește de o manieră sănătoasă, nu în forma bolnăvicioasă în care mă încăpățânez să mențin energia trecutului sperând că mă voi încărca acum cu toată căldura și conectarea pe care nu le-am primit, eventual, în copilărie.
Formula alternativă: linia de mijloc
Având această nouă convingere în minte, și anume:
„În casa mea am dreptul la o identitate proprie”,
formula alternativă pe care o propun este o linie de mijloc:
RESPECT TRADIȚIA și rădăcinile, însă nu mă las definit/ă de alții sau de alte generații.
Aleg eu ceea ce păstrez din obiectele vechi, și le integrez cum cred de cuviință, eventual le adaptez, le actualizez după nevoile și gustul meu.
De asemenea, aleg și ce nu vreau să mai păstrez.
Efectele benefice ale acestei poziții de echilibru
Această poziție — care îi respectă și pe ceilalți, fără să mă uit pe mine — va avea efecte benefice în viața noastră acasă, de cuplu și de familie:
- Învăț să mă ascult, obțin claritate în privința identității mele, ies din confuzie.
- Trăiesc echilibru în cuplu și în familia mea nucleară.
- Transmit mai departe tradiția, dar într-o manieră sănătoasă.
- Sunt fericit/ă acasă, înconjurat/ă de obiecte cu energia potrivită mie și stilului meu de viață.
👉 Alte articole conexe aici pe Blog
Te-ar putea interesa și:
